În iernile lungi și geroase din Harghita, una dintre principalele distracții ale copiilor este alunecatul pe gheață, fie că acest lucru se întâmplă în spatele blocului sau pe patinoarele acoperite sau descoperite din județ.
Pe luciul gheții pot fi văzuți patinând copiii de 3-4 ani, care abia se țin pe picioare, îndrumați cu grijă de părinți, cărora li se pare un lucru normal ca cei mici să deprindă tainele acestui sport de la vârste fragede.
Jurnalistul sportiv Becze Zoltan, din Miercurea Ciuc, spune că patinajul se practica în Miercurea Ciuc încă din 1850, după cum scriau ziarele vremii. La binecunoscutul bal de intrare în Postul Paștelui, ‘farsangul’, atât domnii, cât și doamnele se dădeau pe gheață, folosind lame atașate de bocanci. În anul 1881 exista chiar și un cerc de patinaj, intitulat Asociația de Patinaj din Miercurea Ciuc, unde au fost crescuți patinatori de valoare, care au devenit apoi campioni ai Transilvaniei.
Dar tinerii din zonă voiau mai mult decât să alunece pe gheață în timpul liber.
În toamna anului 1930, mai mulți adolescenți din Miercurea Ciuc, printre care se număra și celebrul Vakar Lajos, de numele căruia se leagă apariția hocheiului în Miercurea Ciuc, au văzut la cinema un film în care echipa de hochei a Canadei, campioană mondială și olimpică, disputa un meci la Viena cu selecționata Austriei. Becze Zoltan povestește că într-un interviu pe care l-a realizat cu unul dintre membrii primei echipe de hochei, Loffler Aurel, acesta i-a povestit ce ciudat li s-au părut tinerilor de atunci modul în care se practica acel sport.
‘Loffler Aurel a povestit că au văzut la cinema niște oameni care patinau, aveau niște bețe în mâini, făcute dintr-un material necunoscut, și care nu loveau în minge, ci în ceva cu o formă pe care nu au mai văzut-o înainte. Și atunci, Vakar Lajos a spus: băieți, așa ceva putem să facem și noi’, afirmă Becze Zoltan.
De aici a pornit istoria de peste 80 de ani a hocheiului harghitean, care a făcut istorie în sportul românesc și care a rămas sportul preferat în zonă.
La o săptămână după ce văzuseră la cinema ce înseamnă un meci de hochei, tinerii din Miercurea Ciuc au redactat în limba română o cerere către Federația Română de Hochei ca echipa pe care au constituit-o — Asociația de Patinaj din Miercurea Ciuc—, să se afilieze la acest organism.
Becze Zoltan, un cunoscător al istoriei hocheiului din județ și șeful secției de sport a Uniunii Ziariștilor Maghiari din România, povestește că imediat ce ciucanii au primit avizul Bucureștiului, au fost contactați de echipa Tenis Club Român pentru a susține un meci la Sinaia. Sportivii știau să patineze foarte bine, lucru absolut normal la Miercurea Ciuc, dar unul singur, respectiv Vakar Lajos avea patine normale, ținând cont că provenea dintr-o familie bogată și influentă. Despre tehnică și tactică încă nu putea fi vorba.
În data de 4 ianuarie 1931, echipa din Miercurea Ciuc joacă primul său meci și este învinsă cu 6-0. Din echipa adversă făcea parte celebrul Bâzu Cantacuzino, un sportiv polivalent, component al mai multor reprezentative naționale, de la oină și polo pe apă, până la hochei, dar și recordman la raliul Paris-București.
Becze Zoltan spune că ”timpul a fost măsurat cu un ceas de aur al unei dame prezente la meci, la Sinaia” și că arbitrul meciului a fost și redactorul ziarului ‘Dimineața’, care a scris două zile la rând despre întâlnirea dintre hocheiștii ciucani și cei din București.
Ulterior, după două săptămâni, cele două echipe au disputat două partide și la Miercurea Ciuc și atunci s-a înscris și primul gol din istoria hocheiului ciucan, care i-a aparținut lui Csaszar Jeno.
Inițiatorul echipei din Miercurea Ciuc, Vakar Lajos, a însoțit apoi, la Campionatul Mondial, pe cheltuiala sa, selecționata României, din care făcea parte și portarul echipei ciucane și acolo a deprins elemente de tehnică și tactică. La întoarcere, Vakar Lajos a devenit primul antrenor-jucător al echipei din Miercurea Ciuc.
La acea vreme, în București evoluau două echipe foarte bune, iar România reprezenta o forță în hochei, situându-se, la nivel mondial, în top zece. Tocmai de aceea, echipei din Miercurea Ciuc i-a fost greu să câștige primul titlu național.
La început, ciucanii jucau pe un patinoar descoperit, actualul ‘Palat de gheață’ fiind dat în folosință în 1971, după ce, în timpul unei vizite a lui Nicolae Ceaușescu la Miercurea Ciuc, mai mulți locuitori i-au strigat, în limba maghiară, ”Vrem patinoar”.
Becze Zoltan susține că au fost mai multe ”echipe de aur” ale hocheiului ciucan. Prima e cea care a câștigat Campionatul României, în 1949, respectiv 1950, și Cupa Orașelor în 1952, urmată de marea echipă Avântul, care a devenit campioană națională în ’61 și ’63. Între timp, Campionatul României era tot mai puternic, cu un număr mare de echipe, iar pentru jurnalistul sportiv Becze Zoltan, echipa de aur a orașului este cea care, după 1976, a câștigat 12 medalii de argint.
A urmat Revoluția din 1989, iar un an mai târziu 22 de hocheiști de la Miercurea Ciuc au plecat în străinătate și singura soluție a fost construirea unei echipe noi, cu jucători tineri, artizanul acesteia fiind marele hocheist Antal Elod, cu peste 300 de meciuri jucate în reprezentativa națională a României.
Acea echipă a câștigat, în anii 1997, 2000 și 2004, trei titluri de campioană națională și trei Cupe ale României, cu aceeași rivală Steaua, față de care hocheiștii de la Sport Club Miercurea Ciuc dezvoltaseră un adevărat complex.
”Pentru mine, meciul de la Sfântu Gheorghe, din 1997, când am câștigat primul titlu național după 1990 rămâne cel mai mare din istoria hocheiului ciucan. A fost ceva extraordinar”, afirmă Becze Zoltan.
A urmat apoi o perioadă în care s-au mai câștigat alte șapte titluri, dar bucuria pentru unii dintre suporteri nu a mai fost atât de mare pentru că meritul în obținerea acestor rezultate l-au avut jucătorii străini, veniți din alte campionate și nu hocheiștii ciucani.
”De doi ani nu prea mai merg la meciuri. Acum totul se rezumă la bani, din păcate”, consideră Becze Zoltan, care-și dorește ca în România să existe oameni de afaceri care să investească în construirea de patinoare și în susținerea echipelor și ca în țară să existe mai multe centre de selecție, așa cum erau cândva la Rădăuți, Galați sau Ploiești.
Între timp, în Harghita, copiii continuă să meargă la patinaj visând să ajungă fie hocheiști celebri, fie patinatori de renume. Meciurile reprezintă, în continuare, o sărbătoare pentru suporteri, care cunosc perfect regulamentul de joc și care își susțin favoriții indiferent de rezultat.
Iar patinoarul din Miercurea Ciuc, care poartă numele părintelui hocheiului din Harghita, Vakar Lajos, este luat cu asalt, an de an, de sute de persoane, copii, tineri, dar și vârstnici, care patinează de plăcere și pentru că știu că acest lucru face parte din viața cotidiană a locuitorilor zonei.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.