Salina Praid – relaxarea și vindecarea din adâncuri

Divertisment

La 120 de metri sub pământ, într-o fostă galerie a Salinei Praid, aproape șase mii de oameni își îngrijesc sănătatea sau se bucură de clipe de relaxare. Pentru a ajunge la Baza de tratament a Salinei Praid, important obiectiv turistic al României, se parcurge cu autobuzul o distanță de 1.250 de metri, după care, în fața vizitatorilor, se dezvăluie o lume de basm.

Lumina reflectată de pereții de sare și vocile discrete ale vizitatorilor dau senzația unui spațiu intim, în care cu toții se cunosc și se respectă. Mulți dintre cei care coboară în subteran au nevoie de aerul sărat pentru a-și trata problemele respiratorii, iar ceilalți aleg să-și găsească liniștea într-un spațiu neconvențional.

Unul dintre ghizii Salinei Praid ne spune că actuala galerie de vizitare s-a deschis în anul 1980, după ce exploatarea sării se sistase acolo cu un an în urmă. Salina se vizita încă din 1965, dar într-o altă galerie, care a fost închisă și s-a deschis apoi actuala bază de tratament.

”Galeria are, în unele locuri, o lățime de 20 metri, iar înălțimea este cuprinsă între 12 și 18 metri. În perioada de vară avem până la șase mii de turiști pe zi. Baza de tratament este deschisă tot timpul anului, doar în noaptea de Revelion avem o singură zi liberă”, explică ghidul. 

Șeful Serviciului de Turism al Salinei Praid, Donath Laszlo, spune că facilitățile de relaxare oferite pacienților și turiștilor s-au înmulțit în ultimii ani. Într-o parte a galeriei este amenajat un parc de aventură, perfect securizat, unde copiii mai mari și adulții pot parcurge trasee de dificultate diferită. Puțin mai încolo se aud glasuri de copii care își consumă energia într-un spațiu de joacă gonflabil, iar alții se dau în leagăne sau se uită la un film, cinema-ul 3D având un succes foarte mare în rândul celor mici, dar și al adulților. Deoarece cei mici se plictisesc repede, pentru ei a fost organizat și un spațiu de creație, unde pot picta sau realiza diferite figurine din plastilină.

Doritorii pot face și mișcare în subteran, întrucât au la dispoziție mese de ping-pong, dar pot participa și la ore de gimnastică, ținute de un antrenor, acestea fiind extrem de benefice pentru pacienți, în condițiile în care astfel pot inhala mai mult aer sărat. Tot în subteran, pasionații de Internet au acces la wireless, iar cei care doresc să bea un ceai sau să servească masa au la dispoziție o cafea și un restaurant. 

Iar facilitățile nu se opresc aici. De câțiva ani s-a deschis și o Galerie a vinurilor, unde se găsesc aproximativ 500 de sortimente, din 36 de podgorii din țară. Aici se organizează degustări de vinuri și de mâncăruri tradiționale și tot aici s-au organizat, în ultimii ani, opt nunți și mai multe botezuri.

”Vara avem clienți foarte mulți, iarna e un pic mai greu, dar nu ne plângem. Am ajuns la 500 de sortimente de vinuri din toată țara pentru care se pot organiza degustări, dar oferim și mâncăruri tradiționale, cu meniu fix: caș, cârnați și slănină. Putem organiza aici nunți și botezuri pentru 150 de oaspeți, iar dacă numărul este mai mare ne putem extinde spre restaurant și putem ajunge la o mie de oameni”, a spus responsabilul Galeriei Vinurilor, Murvai Istvan.

În subteran este deschisă și o capelă ecumenică, unde se țin slujbe ortodoxe, reformate și catolice, dar și un mic muzeu cu istoricul salinei.

Din documentația pusă la dispoziție de conducerea salinei, aflăm că muzeul a fost realizat de către minerii și personalul tehnic de la Salina Praid, iar lucrările au fost proiectate și conduse de artistul fotograf Plajas Istvan. În cadrul muzeului pot fi admirate unelte și obiecte de lucru începând din secolul al XVIII-lea, care au fost utilizate în extracția sării, dar pot fi descoperite și frânturi din istoricul salinei, din fotografiile și panourile expuse.

Pe traseul de ieșire din Baza de Tratament, la ”Orizontul 60” se află zona de vizitare Panorama Mina Iosif, unde se poate vedea cum se făcea cândva exploatarea sării din subteran.

”Tratamentul de speleoterapie și climatoterapie cuprinde practic inhalarea aerului din mină, fiind foarte util în cazul bolilor căilor respiratorii (boli astmatice, bronșitice și alergice). După statisticile medicului de specialitate din comună, dr. Fazekas Emese, se poate observa că în cazul acelora care revin la tratament de trei-patru ori și reacționează pozitiv, scade numărul și intensitatea crizelor astmatice și crește capacitatea de rezistență a organismului”, se precizează în documentația pusă la dispoziția AGERPRES.

Exploatarea sării se făcea la Praid încă din epoca romană

Începuturile istoriei Salinei Praid datează încă din epoca romană. În documentele scrise sunt amintite patru excavații de suprafață „tip amfiteatru”, precum și cărămizi cu inscripția „LVM” (Legio V. Macedonica). Exploatarea subterană a sării a început în anul 1762, când, sub conducerea inginerului austriac Frendl Aladar, în partea sud-vestică a Dealului Sării, s-a deschis mina Iosif. Sarea extrasă a fost legată în piei de bivoli și trasă la suprafață de crivacul cu cai. Exploatări de suprafață sunt amintite și în anul 1765, existând paralel cu extracția subterană. Despre mineritul sistematic, putem vorbi numai din anul 1787, data la care sarea din Praid devine proprietatea trezoreriei din Viena, se arată în documentația pusă la dispoziție de conducerea salinei.

De atunci s-au deschis noi mine și orizonturi de exploatare, iar metoda folosită s-a îmbunătățit substanțial. Acum, sarea se extrage de la aproape 400 de metri adâncime, la cinci niveluri sub baza de tratament și ajunge în toate colțurile țării, dar și la furnizori din Europa.

Specialiștii spun că zăcământul de sare din Praid constituie unul dintre cele mai mari masive de sare gemă din Europa. Corpul de sare are o formă ușor eliptică, cu diametrele de 1,2 km, respectiv 1,4 km, și o adâncime de 2.700 m, având rezerve pentru mai multe sute de ani. 

În comuna Praid se află și „Muntele de Sare”, o rezervație geologică inclusă în zonele naturale protejate de interes național, care are aproximativ 60 de hectare și unde cresc plante extrem de rare, unele unice în România.

Praidul își așteaptă turiștii și cu cel mai mare ștrand cu apă sărată din România

Praidul se mândrește și cu cel mai mare ștrand cu apă sărată din România, care a fost inaugurat în această vară, investiția de 1,5 milioane de euro fiind realizată integral din fondurile proprii ale Societății Naționale a Sării. 

Incinta ștrandului are o suprafață de 5.200 de metri pătrați, din care luciu de apă este de 1.942 de metri pătrați. Copiii au la dispoziție două bazine, cu adâncime cuprinsă între 60 cm și 1,20 m, după care urmează o zonă de trecere pe sub un podeț, de un metru adâncime și se intră apoi în bazinul pentru adulți, care are o adâncime a apei cuprinsă între 1,20 — 1,60 m, acestea fiind interconectate. Conducerea salinei susține că este vorba de cel mai mare ștrand cu apă sărată din România, cu o concentrație foarte mare a sării, de 220 miligrame pe litru, apa fiind indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatice.

În incintă sunt 300 de locuri pe șezlonguri, iar turiștii au la dispoziție restaurant cu autoservire, două baruri exterioare și un bar în piscină. Capacitatea totală a ștrandului este de 520 de locuri. 

Ștrandul funcționează zilnic între orele 10,00-20,00, doar joia și sâmbăta este program de seară, între orele 21,00 și 23,00. Costul unul bilet este de 25 lei pe zi pentru adulți și de 15 lei pe zi pentru copii.

Potrivit reprezentanților salinei, ștrandul are un succes neașteptat de mare și este luat cu asalt atunci când vremea permite. Posibilitățile de tratament și relaxare au transformat Praidul într-o zonă în care agroturismul este în continuă dezvoltare.

Laszlo Ildiko, reprezentanta unei agenții de turism din Praid, spune că în zonă funcționează sute de pensiuni agroturistice, singura lor problemă fiind aceea că sezonul durează foarte puțin. Cu toate acestea, fie iarnă, fie vară, români și străini vin la Praid pentru a-și căuta vindecarea sau pentru a vizita o zonă care oferă multiple posibilități de relaxare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul