Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a semnat astăzi, 31 iulie 2020 contractul de execuţie privind reabilitarea clădirii internatului Liceului Tehnologic „Székely Károly”. În clădirea respectivă funcţionează Grădiniţa „Csipike”, internatul pentru elevii liceului „Székely Károly” şi a Şcolii Profesionale Speciale „Szent Anna” – astfel beneficiarii investiţiei sunt trei instituţii. |
În clădirea instituţională se educă elevii cu diferite vârste şi categorii sociale: la parter funcţionează Grădiniţa „Csipike”, pe trei etaje funcţionează internatul Liceului Tehnologic „Székely Károly”, tot aici sunt cazaţi elevii Şcolii Profesionale Speciale „Szent Anna”. Clădirea internatului cu o capacitate de 200 de elevi, respectiv a grădiniţei este ultima, care face parte din reabilitarea celei 11 de clădiri de instituţii de învăţământ din Miercurea Ciuc, finanţate din Programul Operaţional Regional, axa 3.1B.Contractul de execuţie a fost semnat cu societatea Tectum Company SA. Valoarea contractului este 3.561.708,28 de lei, iar durata contractului este 6 luni. Finanţarea UE este 2,29 milioane de lei, iar statul cofinanţează cu 351 de mii de lei. Restul de 913 mii de lei este asigurat din bugetul local. |
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.