Biserica unitariană din mica localitatea harghiteană Dârjiu este singurul monument din județ inclus pe lista UNESCO dar și unicul obiectiv de acest fel din țară în bastioanele căreia localnicii își păstrează slănina, cerealele ba chiar și…pălinca.
Localitatea Dîrjiu este situată în sud-vestul județului Harghita, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Odorheiu Secuiesc și chiar dacă drumul până acolo nu este cel mai bun din lume, priveliștea care te însoțește până în sat poate compensa orice neajuns. Pajiști pline cu zeci de flori, păduri înverzite și, dacă ești norocos, chiar posibilitatea să te întâlnești cu niște căprioare.
Cum te apropii de sat începi să zărești turnul bisericii fortificate amplasată chiar în mijlocul localității și înconjurată de casele cu flori la ferestre și cu grădini pline de zarzavaturi. Biserica este mândria localnicilor, cea care păstrează unită comunitatea și care a dus faima localității peste mări și țări.
Lăcașul de cult a fost declarat monument UNESCO încă din 1999, datorită picturilor murale din secolul a XV-lea dar și a unui obicei unic. În bastioanele bisericii-cetate, localnicii își păstrează și acum, la fel ca în vremea invaziilor tătare, slănina, cerealele și, mai nou, și pălinca. În camerele-bastioane, agățate de cuie din lemn, stau aliniate bucăți mai mari sau mai mici de slănina, dar și alte preparatele din carne. O familie poate avea un cui sau chiar mai multe și, în vremuri de demult, numărul de cuie arăta și statutul social al deținătorului.
În fiecare miercuri, la răsăritul soarelui, clopotele bisericii îi anunță pe oameni, la fel ca în urmă cu sute de ani, că pot merge să se aprovizioneze cu bucatele lăsate la păstrat. Fiecare gospodină sau gospodar își taie din șuncă sau slănină o bucată suficient de mare pentru a-i ajunge pentru o săptămână întreagă. Și asta pentru că știu că nu vor mai avea acces acolo decât miercurea viitoare.
Am ajuns la Dârjiu într-o zi de miercuri iar Pal Erno se afla deja într-un bastion pentru a duce acasă o bucată de slănină. Bărbatul a povestit că a încercat să păstreze slănina și la congelator, dar gustul nu este atât de bun ca cel pe care-l capătă dacă stă agățată în bastion. Și asta datorită temperaturii constante, datorate zidurilor de un metru dar și a aerului sărat.
”Obiceiul acesta datează încă de pe vremea năvălirii tătarilor. Atunci, locuitorii satului au adus toate alimentele în bastioanele bisericii și noi am moștenit obiceiul din moși-strămoși. Eu am trei cuie pe care le-am moștenit de la tatăl meu, el de la bunicul și așa mai departe. În fiecare primăvară (…)aducem slănina și șunca înăuntru în bastioane, pentru că se păstrează foarte bine, mai bine decât în congelator. De-a lungul veacurilor s-a depus un strat de sare pe podeaua bastioanelor și din această cauză este un aer sărat, parcă am fi pe malul mării. În afara de asta, zidurile bastioanelor au o grosime de aproape un metru, din piatră și temperatura este constantă’, a spus Pal Erno.
Bărbatul a povestit că, în urmă cu mulți ani, după cum i-au spus părinții săi, cineva a furat din slănina pusă la păstrat și, drept pedeapsă, i s-a luat cuiul și dreptul de a folosi bastionul. ”Să ți se ia cuiul și dreptul de a mai folosi bastionul era o rușine foarte mare. Și de atunci nimeni nu a mai încercat să taie din slănina altuia’, a explicat Pal Erno.
Și turiștii pot participa la ceremonialul tăierii slăninei și pot degusta chiar din bucate tradiționale. Trebuie doar să își anunțe prezența din timp și să achite o anumită taxă. În lăzi mari de lemn, aliniate pe coridorul de apărare, localnicii își țin și cerealele și, mai nou, gospodinele aduc la păstrare și pălinca, pentru că spun că aici este în siguranță și bărbații sunt feriți de tentații.
”Avem două cuie, moștenite de la bunici. Particip la acest ceremonial de când eram mică și veneam cu mama mea. Astăzi este miercuri și am venit să iau slănină și știu exact cât trebuie să tai pentru că o casnică bună socotește cât îi trebuie pentru o săptămână. În ultima vreme aducem palinca pentru că este în siguranța, pentru că nu poate fi scoasă din biserică decât o dată pe săptămână’, a povestit Kerestely Katalin, o localnică din sat.
Declarată monument UNESCO, adăpostește valoroase picturi
murale
Biserica unitariană de la Dârjiu a fost primită în patrimoniul mondial UNESCO în
anul 1999, împreună cu alte cinci biserici fortificate din Transilvania. A fost
construită în stil romanic, lucrările de construcție începând în 1274 și
finalizându-se la sfârșitul secolului al XV-lea. Ulterior ea a fost modificată
în stilul gotic. Pentru a se apăra de invaziile atacatorilor, s-a impus
fortificarea bisericii, cum ar fi înălțarea cu aplicarea unor guri de tragere și
a unui culoar de apărare.
‘Despre aceste construcții nu avem date precise, dar este de presupus că la bază au stat bisericile săsești fortificate, cea mai evidentă asemănare fiind cu Buzd, de lângă Sebeș, care este datată din 1523’, explică arhitectul Tovissi Zolt.
În secolul al XVI-lea se dezvoltă construcția edificiului cu zidul de incintă și bastioane după modelul fortificației de la Cloasterf, din județul Mureș. Potrivit sursei menționate, se presupune că, cel mai probabil, finalizarea zidului de incintă și a bastioanelor a avut loc doar la începutul secolului XVII, după ce biserica și zidurile cetății au fost devastate de forțele austriece. Tot atunci a fost distrusă și locuința din Dârjiu a nobilului Petki Janos, cancelar al Transilvaniei. Începând cu 1606, Petki János, împreună cu locuitorii satului, au lucrat la refacerea clădirilor distruse de austrieci, inclusiv a bisericii, el fiind și finanțator al lucrărilor. Din acea perioadă datează și crenelele și găurile pentru aruncarea smoalei sau apei clocotite.
Începând cu anul 1662, un ceas solar amplasat pe unul din turnuri măsoară trecere timpului peste biserica-cetate și oamenii satului.
Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt picturile murale care datează din 1419. Deși sunt în mare parte distruse ele înfățișează ”Legenda Sfântului Ladislau’, această frescă fiind cea mai bine păstrată, dar și „Convertirea Apostolului Pavel’, ‘Arhanghelul Mihail’ sau ‘Drumul lui Saul spre Damasc’. Picturile murale sunt considerate de specialiști ca fiind unele dintre cele mai impresionante creații medievale din Transilvania.
În incinta fortificațiilor bisericii a fost amenajat un muzeu cu mobilier vechi, bănci școlare, obiecte folosite la activitățile obișnuite ale localnicilor, dar și unelte sau unități de măsură. Turiștii care ajung aici pot cumpăra gemuri făcute de gospodinele din Dârjiu. ‘Turiștii sunt interesați de biserică, de sat, de activitățile de zi cu zi, sau din ce trăiesc oamenii. (…) Anual, aproximativ 6000 de turiști ne vizitează, din mai până în octombrie, atunci când este sezon turistic. 90 la sută sunt din Ungaria, dar vin și din America, din China și din România, mai ales tineri’, explică Kovacs Zita, ghid turistic.
Localnicii din Dârjiu sunt mândri de biserica lor, despre care spun că este ‘o valoare foarte mare pentru comună’, ‘o moștenire veche’ și îi primesc cu brațele deschise pe toți cei care doresc să vadă una dintre cele mai speciale biserici fortificate din Transilvania și să cunoască un obicei păstrat de sute de ani.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.