Site icon laMiercureaCiuc.ro

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a finalizat implementarea proiectului ‘Investiții în infrastructura laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc’

Proiectul ‘Investiții în infrastructura laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc’ – cod SMIS 327256

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în parteneriat cu UAT Județul Harghita, a finalizat implementarea proiectului finanțat din fonduri nerambursabile din partea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), Programul Operațional Sănătate (POS), prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate (AMPS).

Obiectivul general al proiectului a constat în realizarea de investiții prin dotarea laboratorului de anatomie patologică cu echipamente medicale performante, prevăzute cu tehnologii moderne, care contribuie semnificativ la stabilirea cât mai exactă și într-un timp cât mai scurt a diagnosticelor citologice și histopatologice.

Ca urmare a investițiilor realizate se îmbunătățește nu doar calitatea și precizia diagnosticelor, ci și capacitatea sistemului de sănătate de a oferi servicii medicale eficiente și echitabile, contribuind astfel la asigurarea accesului egal la asistență medicală și la consolidarea serviciilor medicale.

Prin acest proiect au fost achiziționate următoarele echipamente și dotări:
– Aparat montat lame
– Microscop multihead
– Inscriptor blocu
– Inscriptor lame (3 buc)
– Scanner lame
– Sistem de analiză optică a genomului
– Platformă automată de cariotipare și FISH
– Echipament de amplificare și detecție a acizilor nucleici
– Bioanalizor
– Dulap reactivi cu aspirație (4 buc)
– Dulap stocare cu filtrare (8 buc)
– Dulap depozitarea cu formol (4 buc)
– Dulap stocarea acizi și baze (2 buc)
– Microtom automat rotativ (4 buc)
– Stație de includere în parafină
– Masă microtom (2 buc)
– Cameră de macroscopie
– Termostat
– Set pipete (4 buc)
– Hotă biosiguranță (2 buc)
– Sistem purificare apă
– Extractor automat acizi nucleici
– Termobloc
– Sistem incubare plăci
– Shaker mare viteză pentru microplaci
– Stând magnetic
– Lampă UV mobilă
– Autoclav vertical
– Sistem de apă ultrapură
– Asparat cuantificare ADN, ARN
– Set 4 pipete multicanale cu stând
– Instalație de climatizare

Ca urmare a investiției, dotarea laboratorului de anatomie patologică s-a îmbunătățit semnificativ, ceea ce facilitează diagnosticarea precisă a bolilor oncologice, precum și aplicarea tratamentului personalizat (stabilit pe baza profilului tumoral).

Implementarea proiectul a durat 14 luni, începând cu data semnării contractului cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în perioada 20.12.2024 – 19.02.2026.

Valoarea totală a proiectului este 9.320.146,51 lei, valoarea cofinanțării UE reprezintă 7.922.124,53 lei.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Sănătate (POS)
Apel nr. PS / 325/ PS_P7/ OP4/ RSO4.5 /PS_P7_RSO4.5_A12

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version