Siguranta publica: Sesizarile sunt esentiale!

Social

După statisticile referitoare, Miercurea Ciuc este una dintre cele mai sigure reşedinţe de judeţ din ţară – a declarat Nicolae Florin Ghenci, comisarul-şef al Poliţiei Municipiului Miercurea Ciuc într-o conferinţă de presă –, dar între motivul numerelor scăzute se află şi lipsa sesizărilor. Cei mai bun martori sunt camere de supraveghere, iar Primăria va extinde reţea camerelor şi în acest an.

Poliţia municipală, împreună cu alte instituţii locale, în fiecare an organizează 5–8 controale în zonele unde se găsesc colonii de rromi. Ultima acţiune de acest gen, însă s-a efectuat în data de 20 februarie 2020, în urma unei petiţii semnate de mai mult de 370 de persoane, care au sesizat poliţia despre comportamentul antisocial a rromilor din strada Petőfi Sándor. Viceprimarul Füleki Zoltán a declarat, că aproape toate locuinţele sociale au fost găsite în ordine, probleme mai serioase legate de distrugeri au fost confirmate numai în cazul unei famili, iar membrii acesteia – se pare – au fost exact „provocatorii” sesizării „comune” , a petiţiei în cauză.

Cei doi invitaţi – comisarul-şef Nicolae Florin Ghenci şi purtătorul de cuvânt IPJ Hargita, Gheorghe Filip – au subliniat esenţa sesizării fiecărui caz penal şi contravenţional, pentru că lipsa plângerilor denotă că problema nu este una mare. Totuşi – afirmă ei – Miercurea Ciuc este una dintre cele mai sigure reşedinţe de judeţ din tară.

Comisarul-şef a menţionat după conferinţa, că mijlocul cel mai folositor de combatere a criminalităţii este posibilitatea accesării înregistrărilor camerelor de supraveghere ale Primăriei. Începând cu anul 2013, Primăria a cumpărat şi a instalat 47 de camere, din care câte una sunt amplasate şi la intrările coloniilor din strada Şumuleului şi strada Primăverii, ajutând în identificarea suspecţilor în multe cazuri. Înregistrările pot fi vizionate pentru o perioadă de 20 de zile, deci sesizarea nu întârzie nici dacă se face după câteva zile sau 1-2 săptămâni după evenimentul cu caracter penal.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul