Astăzi vă luăm măsura la pălărie, sau la clop, cum îi mai spune, pentru că aveți toate șansele să vă alegeți, nu cu una, ci cu sute de pălării de paie, confecționate în Transilvania și expuse în unicul muzeu al pălăriilor de paie din țara noastră.
„Jos pălăria” sau “le a kalappal”, expresia în limba maghiară.
Pe DN 13A, dinspre Bălăușeri spre Sovata, nu ai cum să nu remarci un indicator care te trimite la dreapta spre Crișeni, la Muzeul Pălăriilor de Paie: 16 km. O nimica toată, vei spune, după ce ai străbătut sute de kilometri pentru a ajunge în zonă. Am luat drumul Crișeniului doar după ce m-am asigurat, telefonic, că ușile muzeului sunt deschise la orice oră, în orice zi.
N-aș putea spune că porțiunea de 16 km a fost una lipsită de emoții, am părăsit repede asfaltul, am dat de drumul de piatră care înconjoară lacul Bezid, un lac învăluit de mister și pe fundul căruia se află un întreg sat scufundat.
Drumul județean te conduce pînă în satul situat pe valea pârâului Cușmed.
De pierdut printre coamele de deal, departe de orice așezare, nici gând! Muzeul este foarte bine promovat prin indicatoarele aflate la margine de drum și, pe deasupra, oamenii locului sunt obișnuiți cu străinii curioși să vadă un Muzeu al Pălăriilor de Paie.
Ajung pe înserate la muzeu, o casă țărănească tradițională cu prispă și cu mușcate la geam, construită cu 156 de ani în urmă. În curte cu fântână și foișor, sau filigorie cum îi mai spunem prin Ardeal, evident în formă de pălărie. Filigoria este decorată cu tăbliţe cu proverbe neaoșe, toate având ca temă clopul.” Multe lucruri ascunse se aranjează sub o pălărie”, sună un astfel de proverb. Fără comentarii…
Custodele Muzeului Pălăriilor de Paie care ne-a deschis larg porțile este Szőcs Lajos, fiu, nepot, strănepot și stra-strănepot de meșteșugar al spicelor de aur. Câte sute de kilometri de împletituri filigranate le-au trecut prin mâini celor din Crişeni, cine mai știe?! Aveam să aflu că și paiele folosite sunt speciale. Povestea pălăriilor nu se lasă așteptată. Și la cât de veche e tradiția, de vreo 200 de ani, urma un interviu foarte interesant.
Peste 1075 de săgeți indicatoare cu fel de fel de țări, localități, distanțe, nume de persoane. Din Australia, China, Statele Unite sau Canada, din Ungaria sau Franța.Toate stau mărturie a notorietății acestei mici așezări din Transilvania.
Tot în curte, dai peste o mie de pietre de dimensiuni și forme care mai de care, „sculptate” de-a lungul anilor de apele Cușmedului, apa care curge chiar pe lîngă pălantul Muzeului, deschis în 2001 .
Una din pietre este un fel de radar meteo. “Fur” repede câteva fotografii la lumina naturală.
Vedeta de necontestat a Muzeului este cea mai mare pălărie, zice-se, din lume, confecționată în 2004: 2,5 kg, 2 metri diametru, 500 de metri de împletitură de paie, peste 22 de mii de fire de paie, un kilometru și jumătate de ață, pălărie la care Szőcs Lajos a lucrat aproape două săptămâni. Un record omologat, cum altfel?!
Tare-s faine pînă acum poveștile astea cu pălării. Vorba de început: Jos pălăria!
Într-una din încăperile muzeului este un perete întreg decorat cu pălării: mai mari, mai mici, mai aristocrate, mai neaoșe. E și firesc, pentru că fiecare își are povestea: pălăria de mireasă – unică în țara noastră, pălăria cu solniță, pălării mexicane, pălării de pescar, de vânător, de gospodar.
Felul în care purtai pălăria era un semn al etniei, al stării sociale, al vârstei, al bogăției. Apoi, fiecare zonă etnografică are pălăria ei. Imediat am recunoscut modelul pălăriei purtate de Nicolae Sabău. Pălăriile de Oaș sunt unice și ele.
Cândva, pălăriile de la Crișeni ajungeau în Asia, îmi spune Szőcs Lajos.
În 2004, o pălărie de la Crișeni, sătucul dintre dealuri, a ajuns și la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, la actorul Sergiu Tudose.
În ultima încăpere pe care o vizităm sunt păstrate mașinăriile vechi de sute de ani, foarte costisitoare. Costul lor era echivalent cu cel primit pe două vite, de pildă, sau pe o mașină, după cum își amintește Szőcs Lajos.
Refacem drumul parcurs de spicul de grâu de la secerat, pînă la obiectul vestimentar atât de apreciat: pălăria de paie. Maeștrii pălăriilor, pălărierii, reprezintă doar 20 la sută, în vreme ce 80 la sută dintre meșteri sunt doar împletitori.
Și pentru că iarna bate la ușă, iar serile sunt lungi, la gura sobei se vor naște mii de metri de împletituri aurii, dar si noi povești simpatice despre pălării. E simplu: vara se vând pălăriile, iarna sunt confecționate, spune Szőcs Lajos.
În Crișeni, la ceas de seară s-a lăsat liniștea, ciurda satului e la adăpost, miroase a toamnă blândă, a bostan copt în ler, a semințe de dovleac prăjite. Pe unde te-ntorci, oamenii sunt prietenoși. Există și o asociație a confecționerilor de pălării la Crișeni.
Vara sunt organizate tabere pentru tineri, au ocazia să-și pună mâinile în slujba spicelor aurii, se fac sute de fotografii.
Nu care cumva să uit că este și wi fi pentru disperații după conexiune la net, dar fără semnal la telefonul mobil.
Și după atâtea povești ascunse în pălăriile de paie, sunt tare curioasă câte alte proverbe cu și despre pălării v-au venit în minte?
“Aceeași Mărie cu altă pălărie”. Vă sună cunoscute aceste vorbe?
Că tare potrivite mai sunt în zilele noastre.
A, şi mai ştiu eu unul: du-ţi repede mâna la pălărie, şi încet la buzunar. La fel de potrivit zilelor noastre.
Ne scoatem pălăria cu respect, domnule Szőcs Lajos! La drumul de întoarcere, m-a însoţit un înger păzitor din spice de aur, confecţionat la Crişeni, Harghita.
Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei. Jos pălăria!
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.